Centrul de Cercetare în Securitate Umană şi Mediu


Director general prof. univ. dr. Florian Râpan
Director adj. cdor. prof. univ. dr. Ioan Crăciun

 

 

 

Secolul al XXI –lea este remarcat de transformări profunde ale mediului de securitate. Lumea devine tot mai complexă şi interdependentă, iar fenomenul dezvoltării durabile se afirmă tot mai mult ca fiind ireversibil. A devenit deasemenea evidentă indisolubilitatea şi comensurabilitatea noţiunilor de „dezvoltare” şi „securitate”, interconexiunea şi interdependenţa dialectică a acestora.

Dezvoltarea umanităţii necesită a fi abordată astăzi ca un proces al gamei de opţiuni a oamenilor printre cele pe care le preţuiesc. Această extindere se cere a fi bazată pe consolidarea capacităţilor de bază a oamenilor, precum aceea de a putea citi şi scrie, de a avea cunoştinţe, de a fi sănătos şi bine hrăniţi, de a avea adăpost şi de a fi mobili, precum şi de a avea un viitor asigurat.

În conformitate cu conceptul dezvoltării umane există patru componente de bază: egalitatea cât priveşte accesul echitabil la oportunităţi; durabilitatea cât priveşte responsabilitatea pentru generaţiile viitoare ca şi cele pe care le posedă generaţia de acum; productivitatea privind investigaţiile în resursele umane şi în crearea acelui mediu macroeconomic care ar permite persoanelor să-şi atingă potenţialul maxim; simţul deciziei – în sensul că oamenii trebuie să atingă un nivel de dezvoltare individuală care le-ar permite să exercite opţiuni bazate pe dorinţe proprii, dintr-un cadru mai larg al oportunităţii existente.

Axarea atenţiei asupra dezvoltării umane reflectă tendinţa spre o reorientare principală a scopurilor, în conformitate cu care se adoptă reforme sociale în lumea contemporană. Omul şi necesităţile sale vitale se consideră fundamentale, ca o valoare supremă, pe când factorii materiali, veniturile băneşti sau majorarea consumului nu mai reprezintă o condiţie centrală, fundamentală, ci doar un mijloc de asigurare a dezvoltării umane durabile.

Este remarcabil că această revizuire a corelaţiei dintre scopurile şi mijloacele dezvoltării sociale constituie doar o reîntoarcere spre acel gen de orientare a concepţiilor generale despre lume care sunt caracteristice pentru cultura umană în general, inclusiv pentru cultura europeană, dar care din cauza unor circumstanţe social – istorice, s-a diluat şi chiar s-a distorsionat.

Dezvoltarea umanităţii nu poate fi realizată fără asigurarea securităţii umane. Securitatea umană implică de obicei o condiţie în care oamenii îşi pot exercita opţiunile în siguranţă şi libertate, fără teamă că oportunităţile de care se bucură astăzi vor fi pierdute sau retrase mâine. Securitatea înseamnă că beneficiile pe care le-au atins oamenii în extinderea oportunităţilor lor şi perfecţionarea capabilităţilor sunt protejate de aranjamentele curente sociale, economice, politice. Securitatea se bazează pe o acceptare socială largă – bazată pe instituţii durabile – a drepturilor şi obligaţiunilor oamenilor.

În ideologia activităţii contemporane trecerea la o nouă înţelegere a securităţii umane a avut loc la începutul anilor ’90 a sec. XX- lea odată cu sistarea războiului rece şi a confruntărilor ideologice între supraputeri. Pericolul exterminării atomice a omenirii a slăbit şi noţiunea securităţii umane ce s-a deplasat din domeniul militar în sfera umanitară – cea a vieţii şi demnităţii umane.

În plan metodologic, introducerea categoriei „securitate umană” este indiscutabil un factor pozitiv, deoarece categoria dată apare ca o caracteristică integrală în cadrul căreia sunt uniţi parametrii ce reflectă atât aspectele obiective, cât şi cele subiective ale vieţii sociale ale omului.

Securitatea a fost abordată ca un concept multidimensional, legat nu doar de arme şi de utilizarea lor, ci şi de tot ceea ce priveşte siguranţa fiinţei umane: societate, economie, mediu, alimentaţie ş. a. Astfel abordările teoretice au culminat cu o iniţiativă la nivel global cu un puternic suport şi o substanţială contribuţie a savanţilor care au lansat conceptul de securitate umană, definitoriu pentru viaţa şi demnitatea fiinţelor umane, idee ce va marca, cu siguranţă, sensul evoluţiei societăţii globale în secolul XXI.

Conceptul de securitate umană din perspectiva dezvoltării durabile pune în evidenţă următoarele sale caracteristici:

  •  Securitatea umană este o problemă universală . Ea priveşte populaţia de pretutindeni, din ţările sărace, înainte de toate, dar şi din ţările bogate. Multe din ameninţările existente sunt comune tuturor popoarelor, putând menţiona în acest sens violările drepturilor omului, crima, drogurile, poluarea şi şomajul. Intensitatea acestora diferă de la ţară la ţară, de la regiune la regiune, însă, în ansamblul lor, toate aceste ameninţări sunt reale şi în continuă dezvoltare.
  •  Componentele securităţii umane sunt interdependente. Cînd securitatea populaţiei este în pericol în orice colţ al lumii, toate naţiunile pot fi implicate într-un fel sau altul. Foametea, epidemiile, poluarea, traficul de droguri, terorismul, tensiunile etnice, dezintegrarea socială nu mai sunt evenimente izolate, limitate în cadrul frontierelor naţionale. Consecinţele lor se pot extinde în plan regional şi chiar global.
  •  Securitatea umană se asigură mai uşor prin măsuri de prevenire decât prin intervenţii ulterioare. Este mai puţin costisitor să acţionezi asupra ameninţărilor, pericolelor, atunci când acestea apar, decât după ce s-au permanentizat.
  •  Securitatea priveşte modul în care individul este integrat în societate, de câtă libertate dispune pentru a-şi exercita dreptul la opţiune într-o multitudine de posibilităţi.

Conceptele „dezvoltare durabilă” şi „securitate umană” sunt înrudite, interdependente, dar nu identice. Desigur, între dezvoltarea umană şi securitatea umană există o interconexiune: progresul dintr-un domeniu extinde posibilităţile pentru progresul celuilalt, şi vice versa. Cât priveşte conceptul securităţii umane, ca şi în cazul altor noţiuni fundamentale (precum libertăţile omului), este mult mai uşor de a depista lista securităţii, decât existenţa ei.

Securitatea umană s-a aflat întotdeauna în atenţia opiniei internaţionale începând cu declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948): „Orice om are dreptul la viaţă, la libertate, şi la securitate personală”( Art.3) ; „Orice persoană, în calitatea sa de membru al societăţii, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptată ca prin efortul naţional şi colaborare internaţională, ţinându-se seama de organizarea şi resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi libera dezvoltare a personalităţii sale” (Art. 22) .

Problema securităţii umane are două aspecte: în primul rând ea implică lipsa unor pericole precum foametea, îmbolnăvirile, represaliile; în al doilea rând, implică protejarea individului contra unor evenimente nedorite ale vieţii cotidiene

( îmbolnăvirile, accidente la locul de muncă, în societate).

Prin securitatea umană se subînţelege un fenomen cu multe componente: securitatea economică, securitatea alimentară, securitatea ocrotirii sănătăţii, securitatea ecologică, securitatea personală, securitatea publică, securitatea politică.

Elementele structurale menţionate ale securităţii umane, sunt deosebit de importante pentru om în orice ţară, în orice situaţie socială, dar problemele de securitate ale prezentului se cer formulate şi soluţionate din perspectiva viitorului.

Pentru contemporaneitate noţiunea de „dezvoltare durabilă” a devenit noţiunea cheie în elaborarea noilor paradigme de supravieţuire a omenirii, în trasarea noilor căi de gestionare a sistemelor sociale .

Situaţia actuală în care se află omenirea astăzi caută un nou model de dezvoltare, precum şi de noi obiective referitoare la securitate. Savanţii de azi în lucrările lor ne propun a realiza noi imperative adresate secolului al XXI-lea:

 

  •  Imperativul intelectual – esenţa căruia constă în avansarea calitativă a intelectului social.
  •  Consolidarea securităţii trebuie să se bazeze pe două elemente principale: a întări sentimentul de încredere între oameni, ca urmare a conexiunilor informaţionale în interiorul statului şi de a desfăşura colaborarea între state.
  •  Legătura cursivă a securităţii şi dezvoltării durabile. Numai unitatea lor poate acţiona efectiv în atingerea noului scop, unde va domina prosperitatea şi siguranţa.
  • Noua calitate de asigurare a vieţii, noile cerinţe vor avea ca punct de reper colaborarea în domeniile ştiinţei, tehnicii, economiei şi ecologiei.

Contemplarea tradiţională a dezvoltării, fiind însoţită de siguranţă, va ajuta la realizarea principiilor de bază a securităţii în tranziţia spre o dezvoltare durabilă care sunt:

  • Asigurarea unei securităţi generale e posibilă în încadrarea unei dezvoltări durabile globale. Promovarea unei securităţi globale include în prim plan aspectul socio – natural, ceea ce va permite păstrarea biosferei şi civilizaţiei.
  •  Securitatea în acest nou model de dezvoltare exprimă concepţia noosferizării sociumului, va oferi posibilităţi majore de perfecţionarea intelectului social pentru constituirea noosferei.

În asemenea ordine de idei, sfera raţiunii (noosfera) este interpretată prin intermediul categoriei de securitate, adică este o stare concretă a civilizaţiei ce va apărea pe parcursul supravieţuirii omenirii şi trecerii acesteia din urmă la o dezvoltare durabilă şi inofensivă ca rezultat al eliminării pericolelor şi catastrofelor globale, al asigurării unei securităţi veritabile tuturor formelor de activitate umană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*



You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

SSRCI