Comentariu publicat online www.contributors.ro
Din nou despre 23 August
Despre ceea ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 23 August 1944, înainte și după aceea s-au scris sute, poate chiar mii de articole. În țară și în străinătate au apărut zeci, poate chiar sute de cărți. Unele de memorialistică, altele de cercetare istorică propriu-zisă. Însă cum evenimentele de atunci au avut o intensă, o puternică încărcătură politică, era aproape imposibil ca scrierile cercetătorilor să nu fie marcate de conotații de toate felurile. Care și-au pus amprenta și asupra relatării desfășurării faptelor, și asupra evaluării rolului și ponderii participanților, și asupra analizării consecințelor.
Evenimentele au primit prin ani diferite nume. De la neutrul cuvânt act la sintagma, refuzată constant de Regele Mihai, lovitură de stat, de la eliberarea României de sub jugul fascist la insurecție națională antifascistă, de la revoluție de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă la precizarea că atunci s-a desăvârșit procesul ale cărui origini trebuie căutate în Revoluțiile române de la 1848. Care și ele au fost întoarse, mai ales în anii ‘80, pe toate fețele. Despre 23 August s-au scris piese de teatru și s-au făcut filme. Celor de vârsta mea fiindu-le încă cunoscute producții precum Surorile Boga sau Al patrulea anotimp ale lui Horia Lovinescu, texte care păstrau un oarecare aer de onorabilitate, filmul Valurile Dunării ori, mai aproape de noi Serata, Porțile albastre ale orașului, Stejar, extremă urgență, serialul de televiziune Un august în flăcări și multe, multe altele.
Aparent, despre 23 August, s-a spus totul și s-au cam tras concluziile. Opinia a 16 istorici (Sorin Aparaschivei, Florian Banu, Vasile Buga, Ioan Chiper, Valentin Ciorbea, Constantin Corneanu, Viorel Domenico, Alexandru Ghișa, Constantin Hlihor, Petre Opriș, Petre Otu, Ioan Scurtu, Dan-Dragoș Sighicea, Alin Spânu, Ottmar Trașcă și Cătălin Turliuc. ) pare a fi cu totul alta de vreme ce sub coordonarea lui Gavriil Preda respectivii au scos o carte apărută la editura Corint, seria Istorie, colecția Autori români. Carte ce se cheamă 23 August 1944. 80 de ani de la evenimente și în care se reflectă stadiul cercetărilor românești asupra temei. Cartea este organizată în trei mari părți, părți denumite simplu și, după părerea mea, elocvent, Înainte de 23 August 1944, La 23 August 1944 și După 23 August 1944.
Aparent și nu doar aparent problemele rămân aceleași. Care era situația geopolitică a României în prima parte a anilor ‘40, cum s-a schimbat aceasta după Ultimatumul sovietic sau după căderea Stalingradului, cum a schimbat respectiva cădere esența raporturilor româno-germane, care era situația țării în primele opt luni ale anului 1944, care erau opțiunile aflate la dispoziția guvernanților conduși de mareșalul Antonescu, a Palatului și a Opoziției? A fost oare chiar foarte bine că încercările de rupere a alianței cu Germania nu au fost comune, că într-un fel au acționat Antoneștii și în cu totul alt fel reprezentanții Opoziției? A fost decizia Regelui Mihai justificată de realitatea disperată de pe front? A fost ea și constituțională de vreme ce mareșalul Ion Antonescu era conducătorul Statului? Ce se știa la Berlin despre ce se întâmpla la București, nu cumva deciziile militare ale Führerului au determinat catastrofele succesive de pe frontul româno-sovietic, nu tocmai fidel Führerului ? Cum s-a petrecut întrevederea Rege-generalul Antonescu, s-a rostit sau nu în cursul ei cuvântul demitere? A existat sau nu misterioasa telegramă de la Stockholm? Cât de riguros diplomatic și în conformitate cu realitatea faptică era textul Proclamației Regale difuzată la Radio în cursul serii de 23 August? Despre ce armistițiu era sau putea fi vorba? Nu cumva inexactitățile dovedite în timp a fi impardonabile din Proclamația cu pricina au fost de natură să dea false speranțe populației care aștepta pacea? Cum au reacționat după aceea nemții și rușii? De ce Armata Roșie a continuat ostilitățile? Opțiunile pentru generalul Sănătescu, numit premier, și pentru Grigore Niculescu-Buzești, desemnat ministru de Externe, au fost corecte? Era oare pregătit Niculescu-Buzești pentru greaua misiune încredințată? Ce piedici i-a pus acestuia Lucrețiu Pătrășcanu? De ce a durat atât până la semnarea armistițiului? De ce Pătrășcanu și delegația de negociatori a stat 12 zile degeaba? De ce România nu a primit statut de țară co-beligerantă? Care a fost rolul comuniștilor români având în vedere situația din PCdR? Cum a evaluat Gheorghiu-Dej faptele pornind de la o relatare a mareșalului Rodion Malinovski? Ce știau serviciile de informații străine despre ce se întâmplă în România? Care au fost consecințele evenimentului de la 23 August în privința forțelor militare maritime? Dar consecințele politice? A adus oare cu adevărat 23 August 1944 în România comunismul? De când au plănuit rușii comunizarea țării? Care au fost consecințele economice pe termen lung și mediu ale actului cu pricina? Cât de mare a fost raptul comis de ruși? Cum s-a reflectat acest rapt asupra dotărilor cinematografiei române? Ce documente cinematografice avem din epocă? Care a fost povestea diviziei Tudor Vladimirescu și cum și-a găsit aceasta reflectarea filmică? Ce au scris istoricii sovietici de-a lungul timpului despre 23 August? Cum a fost primit la Budapesta actul de la 23 August? Cât a influențat el schimbarea atitudinii sovietice și revenirea Nordului Ardealului la România?
Marele merit al majorității studiilor din consistentul volum coordonat de Gavriil Preda e că depășesc mai sus menționata aparență. Că aduc contribuții de substanță. Chiar dacă destul de adesea incomode. Sigur, unii dintre autori își disimulează cu greu atitudinea antimonarhică. Drastic exersată în anii comunismului dinastic. Dincolo de asta, socotesc cartea 23 August 1944– 80 de ani de la evenimente și interesantă, și utilă. O lucrare ce merită pe deplin a fi citită.
Lucrarea lansată cu doar citeva zile in urmă s-a bucurat de un ecou deosebit în media online din România. Dialogul continuă!