Înţelegind provocările revoluţiei informatice pentru cercetarea şi aducerea in memoria prezentului a trecutului istoric naţional şi european, Universitatea din Bucureşti în parteneriat cu AVITECH Co şi Societatea Ştiinţifică Română de Cercetări Interdisciplinare (S.S.R.C.I.) au accesat fonduri nerambursabile în valoare de 2,152,549.00 lei din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 1 “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Intervenţie 1.2 “Istorie digitală şi informatizarea patrimoniului cultural”.
Proiectul ”Istorie digitală şi informatizarea patrimoniului cultural” are ca obiectiv general dezvoltarea unui program masteral interdisciplinar şi inovativ la nivel mondial, în domeniul formării de profesionale a istoricilor şi a celor care se ocupă de conservarea şi protejarea patrimoniului cultural material şi imaterial, dezvoltarea calităţii comunicării dintre mediul academic şi cel privat, îmbunătăţirea serviciilor oferite studenţilor şi profesorilor în scopul creşterii gradului de integrare a studenţilor pe piaţa muncii, dezvoltarea rutelor flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii, creşterea accesului la educaţie şi formare prin promovarea reţelelor virtuale.
Proiectul se implementează în Regiunea București-Ilfov în corelare cu necesitățile grupului țintă vizat -personal al partenerilor sociali în educaţie, personal implicat în dezvoltarea si managementul calificărilor la nivel de universitate/facultate, studenţi.
Obiectivele generale şi specifice ale proiectului au fost generate pe baza unei bune cunoaşteri a schimbărilor produse de revoluţia in tehnologiile de comunicare asupra istoriei ca domeniu de cercetare dar şi ca instrument de diseminare a cunoştinţelor si informatiilor despre trecut. Se pleacă de la ideea că “Istoria digitală nu înseamnă doar utilizarea calculatorului ca instrument de cercetare şi diseminare a cunoştinţelor despre trecutul naţional sau European, ci şi o transformare esenţială a modului de readucere în memoria prezentului fapte, fenomene şi evenimente din trecut. Pentru aceasta avem nevoie de un istoric-informatician care să fie capabil, de exemplu, să reconstruiască prin tehnici informatice situri arhelogice, să readucă în prezent personaje istorice etc.” (Prof. univ. dr. Constantin Hlihor, Expert metode de cercetare în cadrul proiectului, reprezentant S.S.R.C.I.).
În România utilizarea mijloacelor informatice pentru cercetarea trecutului istoric dar şi pentru conservarea patrimoniului este prezentă în multe instituţii de invăţămînt dar şi organizaţii de cultură sau comerciale. “Ideea proiectului ni s-a părut interesantă pentru domeniul nostru de activitate si ne bucură faptul că putem participa alături de două renumite instituţii de învăţământ şi de cercetare din România la punerea bazelor unui program masteral de pregătire într-un domeniu nou, inovativ, aflat la graniţa dintre două discipline de interes la ora actuală (istorie şi digitalizare). Sperăm ca tinerii absolvenţi de facultate să fie atraşi de oportunitatea oferită de acest masterat şi să vedem în curând specialişti care să contribuie la dezvoltarea resurselor digitale în domeniul istoriei.” (Camelia Achelăriţei, Responsabil cu elaborarea manualelor digitale în cadrul proiectului, reprezentant AVITECH).